The Independent

Despre plecarea lui Dan Petrescu de la Urziceni se vorbeste pe la colturi ca despre o tradare.

Curat murdar. Gresit macar atat timp cat “Bursucul” face parte dintr-o specie rara, aceea a fostilor mari fotbalisti deveniti actuali mari-nu cred ca gresesc-antrenori. Sau, chiar mai simplu, gresit doar daca tinem cont de amanuntul nesemnificativ ca traim intr-o societate capitalista care da frau liber circulatiei muncii si liberei initiative.

Ori, dupa ce a inventat o echipa, dupa ce a asezat un oras cat o peluza englezeasca pe harta fotbalului romanesc si chiar european, dupa ce din bube, mucegaiuri si noroi iscat-a performante pe la noi, Dan Petrescu avea tot dreptul constitutional de a alege singur.

“Cel mai important om din club” spune MM Stoica exprimandu-si regretul despartirii de SuperDan. Poate unul dintre cei mai importanti antrenori si oameni dintr-un fotbal romanesc atat de mucegait s-ar cadea sa adaugam noi.

Dupa dubla cu Hamburg, un titlu, o finala de Cupa, si, perla coroanei, cea mai fertila participare romaneasca in grupele UCL din istorie, toate astea cu-sa fim cinstiti- noname-uri reconditionate printre ciulinii Baraganului, e rusinos-ca sa fiu indulgent-sa vorbesti despre plecarea lui Petrescu ca despre o crima.

De-asta prefer sa traiesc cu impresia ca eticheta tradarii vine mai mult din inselarea propriilor noastre asteptari, din dezamagirea nevinovata a microbistului avid de legende in viata, din regretul ca, in loc sa infloreasca sub ploaia englezeasca, Dan a ales sa inghete-spun unii-in eterna iarna ruseasca.

Si-aici ajungem inevitabil la cea mai scarboasa latura a problemei. A plecat pentru bani spun carcotasii. Admitem asta, fara a o considera insa un sacrilegiu. Cati dintre noi am fi refuzat? E un pacat sa castigi bani cinstit, din propria-ti truda? De cand?

Dupa pagini de istorie scrise cu propria-i sudoare pentru fotbalul romanesc, Dan Petrescu avea dreptul sa plece oriunde, oricand si oricum. Nu trebuia sa ceara nimanui sfatul, ingaduinta sau viza de plecare. Si-a obtinut-o de unul singur. El, omul care are parte de standing ovation la fiecare descalecare acasa. Acasa pe Stamford Bridge.

Ca a ales corect sau gresit pentru cariera lu,i asta e o dilema ce-i apartine in exclusivitate. O intrebare la care doar timpul va oferi candva raspuns.

Noi n-avem decat dreptul de a-l respecta. Si datoria sa ne-amintim de el ca de omul care a jucat ultima etapa a grupelor Ligii cu gandul ca Romania ar putea ajunge printre vulturi.

N-ai cu cine, ba!

Motto: Joaca Steaua zici ca-i Barcelona…

Vampirii care au supt… “pe banda rulanta” seva bruta si elaborata a fotbalului autohton tind sa-si depaseasca atributiile pur comerciale, principiile de necontestat care promoveaza profitul cu orice pret.

Dupa fiecare “catastrofa”  din itinerariul european al rablelor autohtone ridicate la rang de mertan, bisnitarii care au speriat vestul pozeaza in apostoli ai managementului performantei. Un fel de oracol atotstiutor, o instanta suprema care, prin simpla expectorare a teoriilor revolutionare pe care le detine, pare ca te privilegiaza.

Ultimul psalm ai mantuitorilor portofelelor a venit dupa o noua prestatie de invidiat a “granzilor” damboviteni in lumea mare.

Zice un anume personaj: “Nu poti spune ca ai valoare daca n-o bati pe Sheriff Tiraspol”. Wow!!! No comment!  E una dintre acele axiome care te da cu capul de pereti prin banalitatea ei.  Ceva din sfera lui “daca dadeam un gol mai mult ca adversarul sigur bateam”.  Nu-i asa ca-i geniala teorema?

Ar fi fost, numai ca nivelul nostru e mai jos de genunchiul broastei. Asa ca nu-i de mirare ca felam penibilul la fiecare aparitie europeana.

Problema e alta. Ma simt nevoit sa reformulez axioma lu` peste. Faza nasoala e ca nu poti spune ca ai valoare chiar daca reusesti incredibila performanta de a rapune galacticii din Tiraspol. Ori, noi, defapt ei, nu numai ca nu-s in stare de acest efort epuizant, ci scapa ca prin urechile acului de aproape inevitabila infrangere.

De data asta ai dat cu secretiile nazale intr-un brand romanesc infailibil (si am numit aici fasolea) , domnule!

Asa ca mai studiaza! Bai, inteligentule…

Despre greata si irelevanta

Motto: “Pe-alaturi, ca un câine la usa bucatariei, trage cu urechea Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece în vorba, sfiindu-se totusi sa se vâre între bogatasi …”

De-ar fi stiut Rebreanu ca, peste ani, o anume imagine din seara zilei de 22 noiembrie 2009 va semana izbitor cu scenele sale literare…

Desi nu-mi gasesc reprezentant in actuala clasa politca romaneasca, nu pot evita senzatia de voma atunci cand trecutul infect revine, sporadic, in actualitate.

Dupa 20 de ani un anume personaj isi freaca mainile de bucurie, (re)adulmecand, undeva pe-aproape, mirosul imbatator al culmilor politice.

El, tocmai el, isi permite sa vorbeasca despre “raul cel mare”, in calitatea sa de personalitate care apara onoarea(?) unui anume partid.

Ca tot veni vorba de onoare… Vizionare placuta!

Altfel,  ”intamplatoare coincidenta”, Deutsche Welle aminteste astazi o chestie realmente nesemnificativa pentru multpreaocupatul cu treburi mai importante popor roman.

Surprinzator, pana si nemtii au ajuns sa uite esentialul.

Nu fi fraier! Alege un viitor mai bun!

Am si eu un plan concret pentru viitorul patriei, pentru bunastarea poporului si relansarea economiei(?) romanesti, si nu stiu, zau, cui sa ma adresez. Mie, unuia, imi pare viabil si, sincer sa fiu, chiar cred ca ar da randament. Ce sa mai, daca as reusi sa-l implementez, Romania ar dudui nu alta. E o idee de-a mea si cred ca se muleaza perfect pe silueta schiloada si trupul anorexic al plaiului dambovitean.

Proiectul meu pentru o Romanie de veritabil bun-simt.

Consider ca presedintele trebuie sa fie intruchiparea generala a omului de rand. Si, ca sa nu supar sexul frumos (chestia asta n-am s-o pricep in veci-cum? celalalt sex e urat? asa ar fi logic) eu propun un cuplu prezidential care sa reflecte fara impuritati imaginea femeii si a barbatului in tara lui Dracula.

De exemplu, Nichita & Fernando de la Caransebes, desi nu mi-ar displacea nici un cocktail intre Sexibraileanca si Banel Nicolita. Realizabil, nu? Oamenii(?) sunt prototipuri ale multimii. Masele (sau scaunele, luati-o cum vreti) ar fi reprezentate fidel la cel mai inalt nivel politic. Serios, nu care cumva sa credeti c-oi (” c-oi” auzi!) glumi.

Apoi trecem la lucruri si mai serioase. Primordiale. Formam Guvernul.

Prim-ministru: Daniela Crudu, ca sa aiba timp sa se coaca in ciondanelile politice ale mandatului.

Ministrul Culturii si Cultelor, fara doar si poate Gigi Becali. Mi se pare de departe cel mai potrivit pentru aceasta functie.

Ministrul Educatiei: Marean care este Vanghelie. Parca-i nascut pentru asta sa dea dracu`.

La Externe, ca sa nu se supere, il punem pe Banel. Ambasador al imaginii tarii in Occident

La Aparare hai c-ar merge Sexibraileanca. Cu batalioanele cu regimentele, poate se pricepe. Oricum garantez ca se descurca.

La Interne  nu punem pe nimeni. N-avem nevoie. Aici excelam. Dar, daca tineti mortis il propun pe Garcea.

Ministru al Dezvoltarii Regionale ar fi perfect Dan Diaconescu. El va veghea cu abnegatie asupra oteviz…asta, cum ii zice? progresului si dezvoltarii patriei.

Pe Naomi o/il desemnam Ministru al Transporturilor. Cu soselele de centura cu Tir-urile, trebuie, dom`ne, o mana de fier acolo, nu?

Ministerului Muncii ii trebuie neaparat un model, un om care a pornit de la lingura si furculita, si, cu munca zilnica si sudoare a ajuns sa prospere: Bercea Mondialu`.

Ministerul Tineretului si Sportului. Aici face casa buna un tandem Florin Salam-Adi Mutu.

Cu Justitia e mai greu putin, dar ne chinuim si extragem solutia salvatoare: o/il votam pe Mircea Solcanu, sa faca legea dupa cum i se… Dupa cum ii arde lui/ei, na!

Finante Publice-Giovanni Becali si fratele sau, Victor, ar aduce o experienta vasta in domeniu. Ne-ar ajuta, cum ar fi?

Economie sa faca Blonda lu` Bote. Iti dai seama chin?

Turism. Nasoala chestie. Sa ne faca reclama o echipa independenta: Adi Copilu` Minune, Vali Vijelie si Nicolae Guta.

La Comunicare cred ca e nevoie de retorica Elenei Basescu.

Ministrul Cercetarii e simplu. Luis Lazarus.

Si, continuand reformele, indraznesc sa propun:

-Nominalizez trei variante pentru o noua capitala: Plescoi, Pipera, ori, de ce nu, Baicoi?

-Nu in ultimul rand, puteti alege dintr-o gama extrem de diversa a televiziunilor nationale: OTV, Etno TV, Taraf TV.

-Singurul ziar al tarii ar merita sa fie Click!-u. Treaca de la mine si CanCan`u.

Daca planul meu da gres si nu vom trai bine, va jur ca-mi dau demisia!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Sah mat :)

Port o conversatie mai degajata cu o colega de facultate (chestii generale: “ai fost la cursuri? sa-ti dau cursurile? ai invatat? ” – tampenii nu gluma) si sa vezi unde ajung si ce lucruri incantatoare descopar

“Marti am ajuns mai tarziu la cursuri”, ii zic, dupa care arunc asa degeaba un “deh, greva p**dii”-la metrou ma refer.  Urata exprimare, hidos vorbesc, insa am circumstante atenuante: sunt cetateanul unei tari in care totul e porno. Chiar si presedintele. Auzi si tu: prima oara nu i-a placut, dar ar mai incerca/vrea o data. Bravo fata, ce-a fost mai greu a trecut!

Revenind, colega se declara contrariata, habar n-avea ca si subsemnata are o greva a ei. Pai are, incerc s-o lamuresc. O data pe luna intra in stand-by, un fel de greva de avertisment. Nu tine cine stie cat, dupa cateva zile e declarata neconstitutionala din oficiu. By the way, e oricum incomoda. Beleaua mare e alta, completez eu etalandu-mi veleitatile ginecologice. Buna ziua ai dat, belea ti-ai capatat: cateodata involuntar, alteori fara represiuni, se declanseaza o greva generala (care tine in general 9 luni, desi admit ca exista si exceptii) pe care, sincer, ca barbat, cred ca-i tare greu s-o gestionezi. Dar, gestiunea crizei taticu`, acolo dovedesti cat de baiat descurcaret esti.

Incercand sa scot camasa, devin de-a dreptul misogin, pan` la urma “ce treaba am eu cu greva ei? “. Niciuna, nu-i asa?

Replica interlocutoarei mele m-a dat insa gata. E savuroasa, lasa loc de no comment: “lasa, ma, ca n-are greva peste tot”

Corect. Mi-a dat sah mat dintr-o mutare si mi-a indus teama ca sufar de logoree. Plus ca acum ma consider chiar incapabil sa gestionez o situatie de criza profunda. Eu fugeam ca disperatul sa prind alt tren, si poate reveneam dupa greva…

Dar, stiti cum e, de cele mai multe ori solutiile cele mai simple sunt chiar sub nasul nostru si ne par invizibile tocmai prin banalitatea lor.

Si, apropo, cica daca-i tare, ar exista si doua extraoptiuni. Eu o vreau pe prima. Daca se poate, nu-i musai. La o adica ma pot multumi si cu putin.

Bai animalule, spala-te!

Desi ma abat de la nisa , chiar nu ma pot abtine sa scriu despre asta.

Despre ce este vorba?

Iau ieri un “mijloc de transport in comun” (vai cum suna!) catre casa. La colt la Obor urca un calator(cam de-o varsta cu mine). Ocupa scaunul din dreapta-mi, unicul disponibil. Nimic anormal pana aici. Gata cu intriga.

Desfasurarea actiunii debuteaza in forta. Un stupefiant iz de lispa profunda de apa calda si sapun imi bulverseaza, brusc, linistea. “Ce sa fac? Ce sa fac?”. Ingrozit la gandul ca voi fi condamnat sa suport timp de 60 de minute parfumul mariei sale, incerc sa gasesc solutii. Ma uit la el, usor stanjenit, cu o grimasa perplexa(“Prietene, tu chiar nu simti? Puti!). Ma foiesc, ma dau “mai asa”. Nimic.

“Pan` aici mi-a fost”,  ma resemnez. Gasesc totusi oarecare ajutor in esarfa  din dotare. Mi-o trag ( vai, iar suna ca dracu`!) pe nas si, din cand in cand o mai dau jos sa ma aprovizionez cu aer curat(?). In paranteza fie spus, lumea deja ma priveste ca pe-un speriat de gripa porcina.

Si, cand ma obisnuisem cu “ideea”, crezand ca nu se poate mai rau de-atat, sa vezi dracie! Aristocratul cu pricina etaleaza in mod ostentativ un telefon mobil “de-ala color si cu muzica pa el”-pentru care, probabil, parintii au trudit o vara intreaga in arsita campului cu sapa in mana- si trage cu coada ochiului, stanga-dreapta, nu care cumva sa spioneze agenturilii secrete sms-urile confidentiale dintre domnia sa si gagica-sa.

Credeati c-am terminat? Nici vorba. Cum nespalatul pana nu-i fudul parca nu e nespalat destul, in scena apare si-un “henzfri d-ala” sau “casti”(dracu` sa le ia) pentru ascultat (ma intreb ce fel de) muzica.

Asadar, ca sa vezi nenorocire, snobismul si prostia bruta au acaparat toate cuverturile sociale romanesti. Asa cum exista indivizi cu x5uri, q7uri, z1989 la poarta iar in frigider crivat si in burta polifonie, iata si specii pe cale de aparitie care etaleaza un veritabil contrast intre fesul din cap si celularul din mana pe fondul unui miros tare, tare de tot.

Insa, cum divinitatea m-a protejat numai in momentele esentiale ale existentei, tine-te! Poate mai existau dubii privind limitele prostiei. La cativa kilometri dupa ce a depasit locul unde trebuia sa coboare, omul(?) intreaba, scotandu-si disperat “castilii” din urechi: “Am trecut de numaistiucaresat ?”

“Da, demult”,  raspunde o cucoana si tipul coboara, inainte ca eu sa-l fi rugat, politicos: “Bai animalule, spala-te!”

Mare e gradina Ta, Doamne…

Flamanzii

Cand simt cascavalul alunecandu-le din mana, bisnitarii devin lupi flamanzi in cautare de prada

Fotbalul romanesc e victima intereselor de clan in care primeaza profitul maxim cu minim de investitie. Lucru confirmat de rezultatul “surprinzator” al alegerilor de la LPF.

Important e sa-ti vinzi marfa, sa speculezi, sa scoti diamante din piatra seaca. In limbaj fotbalistic, sa faci din rahat ban.

In acest context echipa nationala devine taraba unde zac expuse toate legumele autohtone ridicate la rangul de “international”.

In ciuda faptului ca marile piete ii sunt interzise (calificati din an in Paste la turnee finale) taraba nationala detine, totusi, o oarecare vizibilitate. Care o face atractiva.

Bisnitari din toate colturile tarii iau astfel parte la o lupta nemiloasa pentru afirmarea influentei si atotputerniciei in clan. Miza e sa acapareze spatiu publicitar pe taraba ruginita, poate, poate s-o gasi vreun terek groznii de tepuit.

Marea problema apare insa atunci cand speculantului ii e imposibil sa acapareze psihologic vanzatorul de legume care se schimba ciclic, o data la o campanie (de obicei ratata). Sau cand acesta arunca la  gunoi legumele stricate.

Si, pentru ca nu detine mijloacele unei manipulari camuflate diplomatic in metafore de catifea, bisnitarul apeleaza la substanta cenusie din dotare.

Din arsenal nu lipsesc flegmele, amenintarile, dezvaluirile ori crizele de isterie.

Cand simt cascavalul alunecandu-le din mana, fratii Becali devin lupi flamanzi in cautare de prada.

Si-atunci nu-ti raman decat doua variante. Te inchini contempland sarcastic sau te feresti.

Vae victis

Mitica reales la al numaiconteazacatelea congres. Asta nu e o stire. Nu atat timp cat mentionam ca subsemnatul a fost unicul candidat la “alegerile” pentru sefia lepefe(deci, teoretic, greu de anticipat o eventuala infrangere). Sau daca tinem cont de elementul “noutate”.

De gandit ar trebui sa dea urmatoarele realitati. De ce nu s-a gasit (chiar si simbolic) un contracandidat pentru conducatorul suprem, asa, macar de ochii jegurilor astora de ziaristi sau de amorul pluralitatii democrate ?

Si, nu in ultimul rand, cel mai hidos fapt dintre toate. Alegerea iubitului conducator  cu o majoritatea covarsitoare, aproape unanima(16 voturi pentru, o abtinere si o absenta dintr-un total de 18). Dubios?

Pentru ei nu. Pentru noi da. Ce intelegem, practic, din faptele respective?

1) Niciun contracandidat pentru ca e la mintea cocosului: sistemul merge uns, mecanismele sunt infailibile.

2) Majoritate aproape unanima. In mod normal, intr-un sistem democrat lucrul asta trebuie sa dea imediat de gandit. E semnul clar ca ceva nu merge.

Sau, dupa caz, ca functioneaza la parametrii maximi. Ori, se stie, unde nu exista opozitie exista cult al personalitatii. Totalitarism. Sistemul e un cerc inchis. O conjuratie a lichelelor la o masa rotunda unde nimeni nu are acces.

Table, poker, barbut, gratare, chiolhanuri. Activitati pe ordinea de zi. Fiecare element e complementar altuia intr-un domino in care, atunci cand cade primul, se-alege praful de intreaga retea.

Mitica ajuta gasca si-i canta in struna aprobandu-i cu seninatate mofturile.  La randu-i, gasca isi reconfirma ciclic protectorul si-l rasplateste pe masura. E simplu. Toti pentru unul, unul pentru toti.

In rest, logic, stadioane goale, fotbal(?)  gretos,  circ televizat, performante ioc.

Sincere felicitari!!!

P.S. Vai invinsilor! Vai noua! Adica microbistilor de rand! Noi reprezentam, defapt, principalul pierzator al alegerilor de azi. Inc-un sut in fund, inc-un pas inainte…

Disidenti printre ruine

Ghencea de care ne indragostiseram, refugiul liber cu care am copilarit arata…altfel. Era euforia driblingurilor lui Marcel Raducanu. Spiritul lui Lacatus. Eleganta lui Tudorel, Boloni sau Belodedici. Avantul lui Ilie Dumitrescu. Plus atatia si-atatia altii. Insa mai presus de toate, o demnitate naturala in virutea careia n-aveai nevoie de revolutii ale bunului-simt.
Un fotbal neasuprit, jucat intr-o descatusare ofensiva la flux continuu. 90 de minute de libertate, viteza si “pase filtrante”, iar la final sperante si zambete. Asta IERI!

AZI.Stare de asediu. Represiune in forma pura in plin sistem democratic(?) si stat de (ne)drept. Ruine ale unui templu parasit in care rasuna sec ecoul vesnicei pomeniri. Prohodul disidentei noastre sub bagheta interlopilor. Greata, lehamite si scarba printre scaune goale, pietre si fum. Un “calcati-i pe ochi” care si-a schimbat sensul, si, firesc te indeamna la dezertare. Slugarnicie ridicata la rang de arta, sclavagism in oricare colt de loja.

“Echipa lor” primeste ce merita. E ca un mort pe care in timpul vietii lumea l-a hulit, iar acum, la priveghi, l-au lasat singur sa-l cante cucii.
Ghencea e goala, la propriu si figurat. Goala pusca. De lume, de sens, ori de inteles.
Publicul? La dracu` cu publicul! Asta e tara lor. O povestire de noapte cu tarfe si banditi in care care valorile nu-si au locul. Tara in care a luat nastere cea mai hidoasa zicala din lume. Capul plecat sabia nu-l taie. Si-atunci am aparut noi cu al nostru “Tine capul sus chiar daca sabia ti-l taie, pentru ca-n inimile noastre arde aceeasi vapaie”.

Ce vorbesti, ma?

Bucuresti. Azi dimineata. Miros de…metrou. Apuc un “ring” ca tot romanul si urmez linistit drumul spre facultate. De plictiseala, mai arunc cate-un ochi pe fituica cu pricina, frunzarind-o, nu care cumva sa-mi scape ceva.

Tipa de langa mine se lafaie intr-un “Click!” cu multe zdrente.

Eu, cu “ring”-u` meu. Primului premier democrat al tarii i-a nascut nevasta(?). Traiasca! Eba cica a avut sau are inca o criza. De nervi.

Si bonusul de rigoare. Ejaculare precoce? Erectie slaba? Boli dermatovenerice? Aveti varice? Chestii finute, nimic frapant. Publicitatea e indispensabila unui ziar dintr-asta gratuit, de dimineata, pranz, ori seara.

Intre timp, Click-ul vecinei a ajuns la horoscopul cu tate. Ma fac si eu ca ma preocupa limbajul astrelor, nu?

Revin. “Ring”-u` se incheie apoteotic. Daca prima pagina te chestioneaza cu privire la performantele sexuale si capacitatea de a satisface gusturile ) sexului frumos, oferindu-ti in caz de nevoie tratamente specializate, ultima pagina te-ntreaba, politicos (poate nu era plural): TRAITI BINE?

Eh, pe naiba!

Si cica-i “ziar de bun-simt”. Ce vorbesti, ma?

P.S: mai spala decorul editorialele lui Paunescu si Cristoiu, ca-n rest…